Marcelo Freitas transformă lovitura de la 11 metri.
După consultarea VAR, arbitrul Andrei Moroiță acordă lovitură de la 11 metri pentru UTA
Claudiu Micovschi aduce egalarea pentru gazde cu un șut din interiorul careului!
Dennis Politic înscrie cu un șut superb la colțul scurt, după o acțiune individuală.
UTA (3-4-3): Fl. Iacob (cpt.) – Conte, Stolnik, Dumitrașcu – Căpușă, Cr. Mihai, Freitas, Fabry – Micovschi, Luckassen, Ofosu Rezerve: Kucher – Carp, Diogo Rodrigues, Omondi, Stahl, R. Pop, Iurasciuc, Cooper, Marku Antrenor. Mircea Rednic
DINAMO (4-3-3): Golubovic – Cr. Costin, Lucas Alves (cpt.), Homawoo, Amzăr – N. Roșu, Bena, Ilic – Ghezali, Abdallah, Politic Rezerve: Began – De Moura, I. Roșu, Gregorio, Larrucea, Iglesias, Bani, Patriche, R. Grigore Antrenor: Ovidiu Burcă
Arbitru: Andrei Moroiță (Ploiești) / A1: Ciprian Danșa (Satu Mare) / A2: Alexandru Vodă (Alba Iulia) / Arbitru VAR: George Găman (Craiova) / Arbitru AVAR: Ionel Valentin Dumitru (Gherghița – Prahova) / R1: Florin Andrei (Târgu Mureș) / Observator arbitri: Aron Huzu (Sibiu) Stadion: „Iuliu Bodola”, Oradea
UTA Arad a învins-o pe Dinamo, scor 2-1, în runda cu numărul 15 din Superliga. Partida a putut fi urmărită la televizor pe posturile Digi Sport 1, Orange Sport și Prima Sport 2, dar și în format Live Video Online pe www.prosport.ro.
În ultima etapă a turului SuperLigii, UTA o găzduia la Oradea pe Dinamo pentru trei puncte mari în economia luptei pentru supraviețuire. Arădenii veneau după șase rezultate utile în campionat, dar o singură victorie, cea din weekendul precedent, la Craiova, cu FC U 1948, în timp ce „câinii roșii” aveau 8 partide fără succes, cu doar trei puncte luate. A fost un meci de care pe care, decis mai ales de eroarea lui Gregorio, care nu a putut marca din 4 metri
. La una dintre ultimele faze, arădenii au avut noroc cu hențul lui Homawoo și au câștigat cu 2-1, iar punctele îi duc până pe locul 10 la finalul turului. Plus de ocazii pentru Dinamo, egalitate pe tabelă Aflat cu Sabia lui Damocles deasupra capului, Ovidiu Burcă și-a dat geaca jos după doar 2 minute, adică după ocazia utistului Micovschi. Fabry a centrat din stânga, iar fotbalistul orădean al UTA-ei a reluat din voleu lateral pe lângă poartă.
Bucureștenii au fost mai pragmatici și au trecut în avantaj la prima acțiune. În minutul 8, pe o contră rapidă dezvoltată în stânga, Denis Politic a profitat de nehotărârea lui Căpușă și a tras puternic în dreapta lui Iacob din 15 metri. După 20 de minute de joc, gazdele aveau deja două ocazii ratate, căci Luckassen, lansat pe culoar de Fabry a tras exact în Golubovic. Au urmat câteva atacuri rapide ale vizitatorilor și echipa lui Rednic se poate considera norocoasă că a scăpat fără gol la șuturilor lui Ghezali, Amzăr și Politic, care nu au cadrat execuțiile.
Apoi, Iacob s-a opus la șutul din 14 metri lateral dreapta a ex.-ului Costin. Arădenii au mulțumit și de data aceasta nu au mai ratat întâlnirea cu golul. Căpușă a centrat pe jos din dreapta, apărarea lui Burcă dormea și Claudiu Micovschi a apărut la colțul opus și a trimis din alunecare pe lângă portar: 1-1, din minutul 41 și pe parcursul pauzei. Ocazia rarisimă a lui Gregorio s-a răzbunat în minutul 90 UTA a început la comanda jocului repriza, dar tot ce a produs a fost un șut blocat al lui Fabry după acțiunea personală a internaționalului U20, Cristi Mihai.
În schimb, Abdallah l-a întins serios pe Iacob cu un șut de la marginea careului. Gazdele au acoperit mai bine terenul decât în prima repriză, au pus ceva presiune, dar loviturile de cap ale lui Luckassen și Stolnik au fost prea slabe pentru a-i pune probleme lui Golubovic. La câteva secunde de la intrarea pe teren, Omondi trimite o centrare din stânga ce a căzut pe transversală, după la cuvânt a trecut Dinamo. Și, în minutul 77, Conte a făcut pasul greșit la offside Ghezali a scăpat spre poartă, l-a driblat și pe Iacob, i-a pasat s-a trezit în stânga lui Gregorio care a tras exact în Căpușă, repliat pe linia porții.
La faza următoare, Costin a șutat spre vinclu de la marginea careului, unde însă a plonjat Iacob. Bătrâna Doamnă și-a adus aminte că joacă acasă și, încurajată, de 5 mii de arădeni s-a întors mai hotărâtă în careul „câinilor”. La unul dintre cele cinci cornere bătute, în minutul 89, Homawoo a făcut henț în careu, iar Moroiță a dat penalty pentru UTA după ce a revăzut faza monitorul VAR. Fiindcă „decarul” Fabry era pe margine la punctul cu var s-a prezentat brazilianul Marcelo Freitas, care a trimis în colțul din dreapta lui Golubovic pentru reușita de 2-1 a UTA-ei. Era primul minut de prelungire, iar în restul de 5 nu s-a mai întâmplat nimic și arădenii o bat din nou pe Dinamo la un meci considerat acasă după 30 de ani.
Toate fazele video din UTA Arad – Dinamo pot fi văzute aici.
Mircea Rednic va face uitate pentru o zi sentimentele sale pentru Dinamo și a anunțat că vrea să învingă echipa din „Ștefan cel Mare”:
„Eu sunt profesionist, nu are nicio legătură cu ce sunt eu aici, la UTA. Sunt antrenor și-mi doresc să câștigăm, mai mult decât dacă am fi jucat cu o altă echipă. Pentru că mie nu au ce să-mi reproșeze. Eu aș avea mai multe să le reproșez și mai ales celor care încă mai sunt acum în conducerea lui Dinamo, de felul cum s-au comportat cu mine, dar nu mă interesează acum.
Pe mine mă interesează ca băieții să aibă bucuria, plăcerea de a juca și de a câștiga meciul de mâine. Cu o victorie putem deja să ajungem pe locul 10, după care mai vine un meci acasă cu o echipă de nivelul nostru (n.a. Oțelul Galați) și am putea urca în clasament. Și asta contează foarte mult pentru moralul echipei și pentru suporteri”, a declarat antrenorul celor de la UTA Arad, la conferința de presă premergătoare partidei de luni.
Din tabăra adversă, Ovidiu Burcă a asigurat că jucătorii săi vor face totul pentru a opri seria negativă și pentru a obține o nouă victorie:
„Nu există niciun jucător care să nu își dorească să dea totul pentru acest club. Dacă vedeți un comportament la unii jucători cu care nu sunteți de acord, unii sunt copii care nu au nivel de educație bun, poate au o mască în societate, dar sunt însă copii sensibili. Nu sunt de acord cu atitudinea, că nu ar fi atitudine la jucători, eu îi antrenez de un an și ceva, pe ceilalți i-am selectat, anumite lipsuri pot duce la ideea că nu dau totul pe teren, că fizic nu suntem bine, dar nu e vorba de asta. Nu componenta fizică ne ține pe loc.
Presiunea de la Dinamo e greu de dus, sunt jucători care nu au fost obișnuiți, dacă nu ne prezentăm la nivelul dorit, e consecința crizei. Ne trebuie rezultat pozitiv, de el ne agătăm, asta ne trebuie din toate punctele de vedere, să ne reconectam cu fanii. Suntem într-un moment în care avem frână de mâna trasă. E dificil de gestionat emoțional tricoul lui Dinamo”, a declarat Ovidiu Burcă, în cadrul unei conferințe de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER